Totul a pornit ca o gluma. De cativa ani incoace ne intrebam in timpul cursei de Formula 1 de la Hungaroring de ce nu suntem si noi acolo. Apoi un prieten mi-a aruncat provocarea: hai sa mergem ca se intra cu 10-20 euro. Ok am zis cu 2 luni inainte de cursa.
Timpul a trecut, zilele s-au aglomerat, santiere, renovari, treaba multa, colac peste pupaza luni dupa cursa un drum de bucuresti. nu ma duc, asta e! sunt obosit, nu am bani, nu am chef. Apoi fratele meu a insistat, hai sa mergem, suntem mai multi.
Eu nu si nu pana sambata seara cand am zis hai. Duminica la 7 eram in picioare, am votat la referendum si hai la drum. La vama celebra intrebare: unde mergeti? Eu imbracat din cap pana in picioare numai in Ferrari am zis plin de mandrie: La Hungaroring. Vamesul ungur a inceput sa zambeasca. Cel roman nu intelegea nimic, e cursa? Eu: Da! Azi ? DA! Bine, drum bun!
Drumul de Viena mergea greu. Altadata papam kilometrii, acum parca nu era la fel. Nu mai vine odata M0! Am ajuns si acolo, semnele electronice ne dadeau alta ruta fata de GPS. Le-am urmat, am schimbat 2 autostrazi si ce sa vezi, mai 1000 m pana iesim spre Mogyorod! 900, 800, 800, 800, 800, 780, 760, 760, 750 si tot asa vreo 1 ora. 2 ore mai tarziu fentam traficul si parcam in sat, nu in parcarile circuitului. GPS-ul ne spunea 2,5 km. juma de ora zicem noi. si o luam la pas, nu puteam grei, mii si zeci de mii de oameni mergeau in aceeasi directie. Bilete nu aveam, vroiam sa luam la negru, mai ieftine. Nici gand de 10-20 euro, dar eram acolo. Elicopterele zumzaiua deasupra. Se vedeau tribunele. Motoarele ? Nimic inca. Mai avem 2 ore pana la start. apoi o ora. incepem sa intram in panica. eu vroiam la gold adica pe linia de start, ceilalti vroiau gratis in spatele circuitului. merg dupa ei. mergem pe langa gardul care imprejmuia circuitul. Aruncam un ochi printre dalele de beton, wow, uite reclama cu DHL, si uite si Allianz si Pirelli. Vazand vibratoarele colorate viu ne-a luat mai rau. Noi trebuie sa intram, urgent. mai e o ora pana la start. in spatele circuitului plin de rulote si constructii de schele impresionante. totul ca sa nu plateasca bilet. steaguri, magazine, plin de sepci de la toate echipele. In Timisoara daca mai vezi o alta sapca de la alta echipa te uiti lung dupa ea si ea dupa tine. Aici eram toti la fel, desi tin cu Ferrari mergeam langa fani RedBull, McLaren, Raikkonen si tot asa. Eram noi, aia nebunii care veneau sa vada cursa pe viu, noi aia privilegiatii.
Am facut o mica afacere la bilete, si eram in! Eram inside!!! Wow, nici un gard, nimic! Baie!!! uite o baie, hai repede, au si apa rece si se poate bea. Afara 37 de grade, noi cu un tricou si cate o sapca. Amatori ce mai!
Ce de steaguri, ce de sepci, ce de lume. Ne gasim un loc si se aude un zumzet din departare. era un muget, zumzaitul acela de motor de F1. Se aude tot mai tare, inima bate in piept. Si se vede, e un Sauber. Perez e primul pilot de F1 pe care l-am vazut, Sauber prima masina in miscare. Ies toti de la boxe sa mearga la start. Ne uitam unii la altii in timp ce enumeram pilotii care treceau! Uite-l pe Raikkonen, si Grosjean. uite Caterham, Marussia, HRT. apoi vin greii! Pur si simplu nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Urlam de bucurie si surprise, de la atata emotie, lacrimi in ochi! Lacrimi la propriu, nu imi venea sa cred ca suntem intr-adevar acolo.
Un doi a inceput cursa. Stiam ordinea de la start si a fost usor sa urmarim cursa...vreo 12 ture pana au inceput sa intre la boxe.
De acolo mai departe totul a fost confuz. Nici poze nu prea puteam sa fac. 2 garduri ne tineau departe de circuit. Si inca cateva zeci de mii de oameni cu pozitii mai bune pentru ca au fost acolo de dimineata.
Pe la jumatatea cursei au inceput durerile de urechi. Temerari, fan adevarat nu am avut nevoie de dopuri de urechi dar pe la ora 16:00 le-as fi apreciat. Am cautat mai multe pozitii faine de poze dar acele garduri, si caldura, si lipsa apei...toate ne storceau de energie.
Am mai prins ceva poze si atat. Nu pot spune ca nu m-am bucurat cand a venit finalul. Am invatat ceva lectii pentru la anul. Si de asemenea am injurat ideea de a lasa masina in sat. Sleiti de energie am mai mers 1 ora pana la masina inapoi. Si apoi o liniste totala spre casa...a fost si a trecut, prima mea cursa de Formula 1. Fiecare a castigat ceva, eu eram bucuros ca Alonso s-a distantat la puncte, ceilalti erau bucurosi pentru castigator, pentru ca l-au vazut pe Schumi sau Vettel.
This is Formula 1!
Timpul a trecut, zilele s-au aglomerat, santiere, renovari, treaba multa, colac peste pupaza luni dupa cursa un drum de bucuresti. nu ma duc, asta e! sunt obosit, nu am bani, nu am chef. Apoi fratele meu a insistat, hai sa mergem, suntem mai multi.
Eu nu si nu pana sambata seara cand am zis hai. Duminica la 7 eram in picioare, am votat la referendum si hai la drum. La vama celebra intrebare: unde mergeti? Eu imbracat din cap pana in picioare numai in Ferrari am zis plin de mandrie: La Hungaroring. Vamesul ungur a inceput sa zambeasca. Cel roman nu intelegea nimic, e cursa? Eu: Da! Azi ? DA! Bine, drum bun!
Drumul de Viena mergea greu. Altadata papam kilometrii, acum parca nu era la fel. Nu mai vine odata M0! Am ajuns si acolo, semnele electronice ne dadeau alta ruta fata de GPS. Le-am urmat, am schimbat 2 autostrazi si ce sa vezi, mai 1000 m pana iesim spre Mogyorod! 900, 800, 800, 800, 800, 780, 760, 760, 750 si tot asa vreo 1 ora. 2 ore mai tarziu fentam traficul si parcam in sat, nu in parcarile circuitului. GPS-ul ne spunea 2,5 km. juma de ora zicem noi. si o luam la pas, nu puteam grei, mii si zeci de mii de oameni mergeau in aceeasi directie. Bilete nu aveam, vroiam sa luam la negru, mai ieftine. Nici gand de 10-20 euro, dar eram acolo. Elicopterele zumzaiua deasupra. Se vedeau tribunele. Motoarele ? Nimic inca. Mai avem 2 ore pana la start. apoi o ora. incepem sa intram in panica. eu vroiam la gold adica pe linia de start, ceilalti vroiau gratis in spatele circuitului. merg dupa ei. mergem pe langa gardul care imprejmuia circuitul. Aruncam un ochi printre dalele de beton, wow, uite reclama cu DHL, si uite si Allianz si Pirelli. Vazand vibratoarele colorate viu ne-a luat mai rau. Noi trebuie sa intram, urgent. mai e o ora pana la start. in spatele circuitului plin de rulote si constructii de schele impresionante. totul ca sa nu plateasca bilet. steaguri, magazine, plin de sepci de la toate echipele. In Timisoara daca mai vezi o alta sapca de la alta echipa te uiti lung dupa ea si ea dupa tine. Aici eram toti la fel, desi tin cu Ferrari mergeam langa fani RedBull, McLaren, Raikkonen si tot asa. Eram noi, aia nebunii care veneau sa vada cursa pe viu, noi aia privilegiatii.
Am facut o mica afacere la bilete, si eram in! Eram inside!!! Wow, nici un gard, nimic! Baie!!! uite o baie, hai repede, au si apa rece si se poate bea. Afara 37 de grade, noi cu un tricou si cate o sapca. Amatori ce mai!
Ce de steaguri, ce de sepci, ce de lume. Ne gasim un loc si se aude un zumzet din departare. era un muget, zumzaitul acela de motor de F1. Se aude tot mai tare, inima bate in piept. Si se vede, e un Sauber. Perez e primul pilot de F1 pe care l-am vazut, Sauber prima masina in miscare. Ies toti de la boxe sa mearga la start. Ne uitam unii la altii in timp ce enumeram pilotii care treceau! Uite-l pe Raikkonen, si Grosjean. uite Caterham, Marussia, HRT. apoi vin greii! Pur si simplu nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Urlam de bucurie si surprise, de la atata emotie, lacrimi in ochi! Lacrimi la propriu, nu imi venea sa cred ca suntem intr-adevar acolo.De acolo mai departe totul a fost confuz. Nici poze nu prea puteam sa fac. 2 garduri ne tineau departe de circuit. Si inca cateva zeci de mii de oameni cu pozitii mai bune pentru ca au fost acolo de dimineata.
Pe la jumatatea cursei au inceput durerile de urechi. Temerari, fan adevarat nu am avut nevoie de dopuri de urechi dar pe la ora 16:00 le-as fi apreciat. Am cautat mai multe pozitii faine de poze dar acele garduri, si caldura, si lipsa apei...toate ne storceau de energie.
This is Formula 1!
