luni, 19 ianuarie 2015

Despre masini de spalat rufe ep. II Noi tehnologii explicate si dezbracate

Multumesc pentru feedback-ul de la primul episod. Azi incercam sa vedem clar si fara limbaj complicat noile tehnologii si cat de bune sunt acestea. Din pacate pentru unii dintre voi, unele filme sunt in limba engleza si vor fi mai greu de inteles.
Ca sa avem aceeasi baza de pornire trebuie sa explicam (redus la minim) cum functioneaza o masina de spalat. Apa intra prin spate, spre compartimentul de detergent. De acolo pleaca impreuna cu acesta spre cuva. Cuva este compusa din 2 parti: cea metalica din interior, (in care intra rufele) este inconjurata de o alta cuva (pe care nu o vedem), ermetica in care este tinuta, incalzita si apoi evacuata apa. In acea cuva este si acea rezistenta electrica (ca si un termoplonjon) care incalzeste apa. O serie de senzori citesc cand sa se opreasca alimentarea cu apa. O pompa scoate apa din cuva la cerere impingand-o spre furtunul de evacuare. Cuva este invartita de un motor. Aici sunt deja 2 mari variante despre care vorbim mai jos. Mai sunt niste greutati care echilibreaza totul si cam asta e o masina de spalat rufe. Tot ceea ce am povestit mai sus este povestit de acest nenea: 

Bun si acum incepem sa povestim pe capitole. Voi folosi video-uri si poze de la mai multi producatori dar nu doresc sa tin partea unuia dintre ei. 

1. Motor clasic si motor cu invertor. 

Motorul clasic este un electromotor cu perii, cu magneti care fac un ax sa se invarta. Acel ax este legat de o curea de cuva, pe care o invarte. Periile sunt consumabile si in functie de calitatea constructiei poate rezista mai multi sau mai putini ani. Motorul cu invertor este in principiu similar dar elimina periile pentru a transmite curent si miscare, ci se foloseste doar de puterea magnetilor. 
Clar exista un castig la capitolul zgomot si consum (desi aici diferenta nu e majora). 


Unul dintre producatorii cei mai evoluati la acest capitol este LG. Ei au montat motorul direct pe cuva si au eliminat cureaua de legatura. Fac si niste afirmatii interesante, desi in mare sunt doar afirmatii de marketing.


Direct Drive LG este pagina oficiala si prezinta asa: 

Stabilitatea nu e data de motor ci de incarcarea hainelor si echilibrarea pe podea. 
Zgomot - da, aici e un castig
Mai putine piese ? Da, vizual, insa mai multi senzori. Per total nu e un castig. 
Castigul de energie exista insa nu e ceva care sa fie demn de manuale (intre 3% si 6% fata de un motor conventional pentru aceeasi capacitate de spalare). 
Montarea acestui motor pe spatele cuvei nu aduce insa avantajul de spatiu asa cum ne arata in videoclip! Iata mai jos ca un astfel de motor ocupa ceva spatiu, diminuand din adancimea cuvei. 
sursa foto:UK WhiteGoods 
Ratele de defecte principale nu se refera la motor sau curea la masinile clasice! Deci nu eliminam o sursa principala de defectare. 
Insa ceea ce NU se spune este ca motoarele cu invertor sunt foarte sensibile la fluctuatii de tensiune. Daca va stiti ca locuiti intr-o zona in care se ia curentul des si vine cu fluctuatii, sfatul meu e sa evitati acest tip de motor. Depinzand de renumele producatorului, aceste defecte pot sau nu sa fie acoperite de garantie (in general NU sunt).  Un set de perii (consumabile) la motor de tip vechi este intre 30 si 80 de lei in functie de model. O fluctuatie de tensiune poate distruge mai multe module din motorul cu invertor (au de la 6 in sus), iar pretul ca si piesa (fara transport si montaj) este de 150 -200 lei pe modul. Periile la nevoie le poti schimba singur, modulele astea sigur nu! 
Castigul de sunet la spalare este de aproximativ 10 dB (de la 60 pentru un motor conventional la 50 la cele cu invertor). Vorbim de nivelul de zgomot la spalare, nu la stoarcere insa. 
Cat despre durabilitate, cauza principala de stricare a motorului clasic este supraincarcarea. Aceeasi supraincarcare e cauza cel mai des intalnita de stricare a motorului cu invertor. 
Ca si concluzie! Daca vreti genul acesta de motor este bine sa cautati ultimele generatii de motoare (primele erau foarte sensibile). Incercati sa aflati daca fluctuatiile de tensiune sunt acoperite de garantie. E clar ca in viitor pe masura ce aceste motoare vor progresa ele vor deveni standard. Insa deocamdata sunt un pic sensibile. 
2. Mitul kilogramelor
6 , 8 , 10 , 12 kg. Dar cum se masoara? Ei bine, cum vrea producatorul. Va vine sa credeti ? Ba mai mult, aceste kg trebuie sa incapa fara sa fie obligatoriu ca usa sa se inchida. Este luat in considerare spatiul de deschidere, care in momentul inchiderii usii se umple cu sticla de la hublou. Cred ca nu are rost sa detaliez ca nici un test independent nu a reusit sa includa atatea kilograme in cuva cate spune producatorul. 
O masura mai realista este volumul in litri ai cuvei. Interesant este insa sa comparati cuve de 7 sau 8 kg cum va dau diverse volume in litri. Sunt diferente chiar si de 20%! 

3. Ecobubble 
Samsung a venit cu o inovatie pe piata atunci cand a lansat gama de masini de spalat. Despre Ecobubble pe scurt: detergentul este amestecat cu apa inainte de intrarea in cuva si amestecat cu aer pentru a creea o spuma. Samsung promite spalari la temperaturi mai joase, cicluri mai rapide, o rata de penetrare a detergentului crescuta cu 40% si economie la detergent. 
Un video in contradictie cu ceea ce am scris mai sus:


In Benelux este un intreg curent anti Samsung pe tema aceasta. In plus au aparut teste independente care pun la indoiala afirmatiile Samsung:
-70% economie la energie. Ok, dar in comparatie cu ce ? Daca e sa comparam consumul anual, vedem ca sunt altele mai ieftin de folosit un an intreg. Asadar reduere de 70% in comparatie cu ce ?
- 40% rata de penetrare a detergentului mai mare. Din nou, in comparatie cu ce? Cum masuram penetrarea detergentului. Dar daca a penetrat cu 40% mai mult inseamna ca are nevoie si de 40% mai multe clatiri si stoarceri. Nu ? 
-40% mai rapida. In comparatie cu ce din nou? Daca s-a rulat un program similar de bumbac Bosch e mai rapid. 
- majoritatea masinilor au functie anti-spuma. Spuma in masina e ceva ce NU ne dorim pentru ca inseamna ca ai pus prea mult detergent. Ba chiar sunt masini ce isi opresc programul cand e prea multa spuma. 

Desigur ca exista video-uri cu functia ecoBubble activa. Ceea ce trebuie stiut este ca functia nu e activa pentru toate programele. Pe fata masinii este desenata o acolada in dreptul programelor care folosesc aceasta functie. Dar cei care folosesc Samsung EcoBubble nu spun ca performantele de spalare sunt net superioare. Daca Samsung ar fi descoperit revolutia in spalare sigur pana acum ar fi dominat piata. Insa nu e asa. Pare-se ca e o functie bine marketizata fara un impact major real asupra spalarii. 

4. Al 6-lea simt 
Daca ati trait pe acest pamant e imposibil sa nu fi auzit sau vazut reclama cu al saselea simt. Este punctul principal pe care isi bazeaza Whirlpool promovorarea. 
Ce face in viziunea Whirlpool, cantareste rufele, ajusteaza cata apa ai nevoie si avand mai putina apa nu e nevoie de atata curent sa o incalzesti. Deci economie.
Sa o luam cu inceputul: cantarirea hainelor, orice masina care se respecta face asta. 
Adaptarea nivelului de apa si curent folosit (aia cu detergent e o prostie pentru ca tu daca ai umplut sertarul de detergent pentru 2 kg de haine tot detergentul ala il foloseste). Daca am cantarit hainele e normal sa nu folosesc atata apa. 
Rotirea hainelor in ambele sensuri, tesaturile nu se inghesuie si absorb mai bine detergentul, pastrand culorile mai vii pentru mai mult timp. ok, vezi LG Direct drive si orice motor cu invertor, chiar si altele mai vechi. 
Adaptarea timpului de spalare. Electrolux Time manager face si ea acelasi lucru. 
Senzor de prea multa spuma si opreste spalararea...mai toti il au. 
Senzor de pierdere de apa. Da, la ceilalti se numeste AquaStop. 
Si atunci de ce asa multa reclama? Pentru ca reclama vinde. Whirlpool produce masini bune cu caracteristici bune, dar o buna parte din pret plateste reclamele. Au marketizat o serie de functii de baza sub aceeasi umbrela si asta e punctul lor de vanzare. Dar mai toate functiile le gasim in masinile concurentei. 
Am spus de asemenea in primul episod ca nu am avut experiente pozitive cu Whirlpool. Am fost corectat cu urmatoarea afirmatie: Dar cate masini vinde Whirlpool ? Enorm de multe, deci 3% rata de defecte din 1 milion inseamna net mai mult decat3% din 1000. Si cum clientii nemultumiti sunt si galagiosi auzim despre Whirlpool de rau. 

5. Time manager
Asa vinde Electrolux. Electrolux e gama budget de la AEG. In mare masinile seamana. Ce e special ? Tu alegi tipul de tesatura ( nu bumbac la 40 si bumbac la 60 sau rapid sau sau sau), ea iti cantareste incarcatura (si iti arata pe display cate kg ai), iti indica cat detergent ai nevoie si ii da drumul. Iti sugereaza un timp de spalare. Tu poti grabi acel timp (incalzeste mai repede si consuma mai mult) sau lungi (incalzeste mai incet, lasa la inmuiat hainele) si devii mai eco, economisind la curent. Ironic ca un timp mai lung de spalare inseamna consum mai mic, nu ? Acum faceti voi diferenta intre Time manager si al 6-lea simt, care a fost primul, oul sau gaina ? 2 video si aici:


6. Mitul miilor de programe si spalarea de 15 minute! 
O masina de spalat ia apa, amesteca cu detergent, baga peste rufe. Invarte rufele ceva timp incalzind mai mult sau mai putin apa. Scurge apa, pune alta apa peste. Mai invarte si scurge din nou. Alta apa si tot asa, apoi stoarce mai tare sau mai incet. Asta fac TOATE masinile. Variabilele sunt cum invarte, cat incalzeste si cum stoarce! Orice program este o combinatie de aceste variabile. 
Programul de lana de exemplu nu invarte complet cuva. Doar 80-90° spre stanga apoi spre dreapta. Nu stoarce, doar scurge. Un program de bumbac merge spre 60° C chiar 90°C de grade la spalat. De ce ? Pentru ca petele ies doar cu detergent dar microbii se distrug la temperaturi mai inalte. Am avut o problema cu hainele negre, in special vara. Le spalam la ciclul normal de bumbac dar in general negrele continueau multe perechi de ciorapi. Hainele negre miroseau urat chiar si dupa spalare. Uscate in aer liber, Am pus solutie de curatat masina si am spalat in gol. Am pus clor si am spalat in gol, Am pus otet si am spalat in gol. Hainele se ambitionau sa miroasa urat. Pana cand am recurs la internet si am aflat ca sunt bacterii care nu mor la 60°C. Si am incercat la 90, hainele miroseau bine. Acelasi lucru se intampla si la ciclul de 15 minute. Ganditi-va ca dureaza 2 minute sa intre apa, inca 4 minute stoarce si vreo 4 minute clateste. Raman 5 minute pentru spalat doar. Ceea ce nu este suficient. La fel si cu spalatul la 30°, acesta uneori pur si simplu nu este de ajuns. Haideti sa gandim dincolo de clisee cu bio, eco si 30° si sa gandim ca e mai eco sa spalam la temperatura corecta decat se dezvoltam o boala de piele tratata cu creme care numai bio nu sunt. 
Daca tot suntem la capitolul acesta as dori totusi sa va arat 2 filmulete interesante care mi-au atras atentia. Unul este cu miscarile LG ale cuvei (desi e o chestiune de marketing, are un sambure de adevar), iar al doilea despre masinile Aqualtis de la Ariston care au cuva inclinata la un unghi pentru ca hainele sa aiba tendinta de rostogolire nu doar de rotatie. Ambele sisteme ajuta la spalare insa diferentele sunt mult prea mici pentru a fi intr-adevar revolutii in spalare. Interesant marketingul insa! 

7. Despre miile de rotatii pe minut
Spuneam in episodul precedent ca e bine sa mergeti cu cautarile spre o masina cu cel putin 1200 rpm la stoarcere. Studiile arata insa ca cea mai mare eficienta la stoarcere se obtine pe la 550 rpm. Ceea ce mai trebuie stiut este ca eficienta stoarcerii nu e direct proportionala cu numarul de rotatii. Mai jos avem de la aceeasi sursa UK Whitegoods un grafic cu procentul de umiditate ramas in haine in functie de rpm. 
Se vede ca exista o scadere intre nivele insa ea este de 22% intre 1000 si 2000 rpm. De la 1600 rpm in sus diferentele sunt chiar insesizabile. Tot ei au facut o alta diagrama cu cazul in care la 1000 rpm se scoate 1 L de apa din haine. Apoi au verificat cat este scos din haine odata cu cresterea rotatiilor, in plus fata de acel prim litru. la 1200 rpm avem 1,1 L, la 1400 avem 1, 13, la 1600 avem 1,21 si la 2000 avem 1, 22 litri scosi. 
Pasul de la 1000 la 1200 rpm este aproapte la fel de mare cantitativ cu cel de la 1200 la 2000 rpm. 
Dar pretul platit este mult mai mare. Tot autorii studiului spun ca este de fapt mult mai important numarul de gaurele din cuva. Astfel o cuva cu mai multe gauri si o rotatie mai mica va scoate o cantitate mai mare de apa din haine comparativ cu o rotatie mai mare dar mai putine gauri. Stiu ca e imposibil sa numarati gaurile din cuva dar exista cateva modele pe piata care au chiar putine gauri. Dar multe gauri inseamna rezistenta mai mica a materialului, deci un numar mai mare inseamna si o calitate a materialului superioara. 
Comparati cele doua imagini si spuneti singuri care cuva va da cele mai bune rezultate. 

Desigur ca rotatiile suplimentare vin cu un pret si din dorinta de avea cel mai bun oamenii platesc. Dar rotatii mai multe inseamna si frecare mai mare si o distrugere mai rapida a hainelor. Asadar voi decideti daca intr-adevar aveti nevoie de mai multe rotatii. 


8. Pe vremea mea se faceau lucrurile mai bine...
Nu prea sunt de acord cu ancorarea in istorie insa unele directii in care au apucat-o masinile de spalat nu sunt cele mai bune. Una din directii este ca producatorii platesc o taxa pentru fiecare masina produsa pentru ca acea masina va polua mediul. Taxa este per kg asa ca acestia au inceput sa usureze masinile. Duse sunt greutatile si iaca vin arcuri si amortizoare ca la masini. Duse sunt cuvele de inox (cele exterioare) si au venit cele din plastic (cu mai multe denumiri care suna bine). Dar ce facem ca cea din plastic are incorporate elemente care se pot strica dar nu schimba. Cuva este capsulata sau complet sigilata. Si in loc sa platesti 100 ron pe niste rulmenti platesti 600-700 pe o cuva cu totul noua (in romania se taie totusi cuva pentru a se resigila dupa reparatie. oricum taiatul costa mai mult decat desfacutul suruburilor la un tip vechi de cuva).  Sa exemplificam tot de la UK WhiteGoods. 
Ironic este ca putem observa gaurile pentru suruburi insa cuva este lipita. Sa continuam cu rulmentii, cel din fata mai mare pentru ca preia greutatea mai mare. Cel din spate mai mic. In stanga avem rulmentii unei masini AEG din 1990 si cei din dreapta de la un sub-brand Electrolux. Nu doar ca sunt mai mici decat cel mic din 1990 dar si sunt de aceeasi marime. 
Bun bun, dar cu ce ma afecteaza pe mine, va intrebati. Sunt mai durabile masinile de azi, nu se strica asa usor. Dar sa luam un exemplu pe placul reparatorilor, sutienul cu sarma. O sarma iese din sutien, trece de cuva interioara si blocheaza sistemul in cuva exterioara. In mod normal se deschid suruburile, se scoate sarma si te costa deplasarea si o ora de manopera. Acum nu mai poti deschide cuva exterioara conform manualului. La noi se practica dar ajungi sa mai platesti materiale de lipire, mai mult de o ora de manopera si un stress continuu ca frumoasa ta cuva ermetica e posibil sa nu mai fie ermetica. Iar eliminarea gandurilor rele te costa vreo 700 lei. Sutienele astea, numai probleme creeaza! Cum stim daca e capsulata cuva ? Greu de spus! Poti cauta pe forumuri de specialitate insa mai noi Hoover, Candy, Hotpoint, Indesit, Bosch (gama Classixx), Electrolux, AEG gama protex, Zanussi si inca cativa fac DOAR cuve capsulate. Se gasesc solutii si la acestea insa reparatia e mai costisitoare si mai riscanta.  

9. Cu uscator incorporat ? Cu aburi? 
Incep cu sfarsitul. Da! Mi-as lua cu aburi! Nu, nu mi-as lua cu uscator incorporat. 
Aburii sunt o functie eficienta in inlaturarea microbilor. Hainele de vara inainte de a fi purtate dupa o iarna lunga merita si ele un tratament. Un mar lasat afara timp de 2 saptamani va fi mancat inainte de a fi spalat ? Dar atentie la functiile de "avioane". Puneti-va intrebarea de 10 ori daca aveti nevoie de ele si le veti folosi. Costa in general in plus si sunt un lucru in plus ce se poate strica. 

Fara uscator incorporat. Explicatie simpla si la obiect. Uscatorul e un obiect genial sa il ai in casa. Dar un uscator separat care suge aer de afara, il incalzeste si il sufla pe haine, exhaustand aerul umed afara. Masina cu uscator incorporat nu face asa. Are un uscator pe baza de condensare. Rufele raman in masina dupa stoarcere si vin aburi pe haine. Acei aburi sunt recirculati printr-o "perdea" de apa rece pentru a condensa umiditatea din aer. Si ciclul se reia. Prea putin aer nou vine in contact cu hainele de unde si mirosul tipic de ars. De asemenea uscarea nu e chiar uscare ci mai degraba o incalzire. In timpul uscarii pompa de la masina va functiona ca si in timpul stoarcerii si clar asta va avea un efect asupra duratei ei de viata. Rufele fiind uscate intr-un mediu umed se vor sifona mult mai mult ca intr-un uscator separat, fara condensare.  Testat si verificat. Vrei cu uscator, fa loc de spatiu si ia uscator separat (fara condensare). 

10. Si cat ar trebui sa ma tina o masina de spalat ? 

Cat tine o masina ? Un an, doi ani, 20 de ani? Radeti? Normal! Masuram in km parcursi. Una e sa faci 10 000 km anual si alta e sa faci 120 000 km anual cu aceeasi masina. La masina te astepti ca la 15 000 sa schimbi uleiul, pe la 60 000 sa schimbi placute si tot asa. Dar la masinile de spalat putini se asteapta sa schimbe rulmenti, amortizoare si altele. Europenii aia de la Bruxelles au facut ei o medie si au gasit ca Europenii (adica noi) spalam in medie o data pe zi. Cam mult au zis altii care sustin ca spalam de 5 ori pe saptamana (eu tind sa fiu de acord cu ei). O spalare e un ciclu de spalare. 
Masinile sunt si ele impartite in clase de calitate (dar nimeni nu o recunoaste oficial). 
Avem masini de 600 -1000 de cicluri. Da, la 5 spalari pe saptamana, masina asta se va strica dupa 3 ani. Recunoasteti modelul, nu? Acum stricarea asta poate sa fie ceva banal ca perii sau rulmenti sau poate sa fie ceva terminal. 
Apoi avem masini de 4000 cicluri. 4000/5=800 saptamani= 15-16 ani. 
Apoi sunt cele de 8000 cicluri. Vorbeam de Miele 8000/5=1600 saptamani adica vreo 32 de ani. 

Nu va asteptati sa gasiti masini de 8000 de cicluri la 1000 ron. Acestea sunt...ati ghicit clasa 600-1000. Bun bun, de care ne luam. De care ne tine buzunarul. Daca ai haine Versace si alte nebunii nu ai vrea ca Arcticul/Heinner/ etc-ul tau sa ti le prinde la stoarcere? Corect ? Dar daca ma imbrac de la reduceri si nu am un buget mare de masina atunci e clar ca nu ma bag la ceva de 8000 de cicluri. 
Ce este ciudat e insa ca nu se poate pune un pret pe ciclu. Samsung a lansat recent o gama cu multe cifre in pret. Vorbim de 1500 euro, dar sunt asaltati de retururi prin Olanda. Dar gasesc o Miele cu mult mai putine "avioane" incorporate la jumatate din acest pret. Si aia e de clasa 2 spre 3 chiar. 

Verificati pretul tastand codul produsul intr-un motor de comparare cum e price.ro, compari.ro sau altele. Am avut surpriza sa gasesc modelul dorit de mine (3299 ron la emag si 3399 la altex, la 2400 la o firma de incredere). 

Masina mea s-a reparat. A costat 150 ron deplasarea, piesele si manopera pentru perii. Mai merge indesitul meu dar sufletul mi-a ramas la ASTA. E cu inverter dar imi plac noile tehnologii, e de 10kg si nu mai spal miliarde de cicluri, e cu aburi si costa destul. Probabil ca are cuva capsulata insa e tot mai greu sa gasesti fara. Daca banii nu ar fi o problema probabil ca as intra la Miele. Dar deocamdata asta imi e nivelul. 

Iar in final Mitul Calgon, lasati un pahar cu apa in el si vedeti dupa ce se evapora daca are calcar depus. Lasati apa sa curga in alt pahar aceeasi perioada de timp. Comparati paharele! E clar ca depunerile se creeaza dupa trecerea apei. Calgon probabil e de acord dar imi va spune ca ei dizolva calcarul din apa si nu mai are ce sa se depuna. Dar calgonul se pune impreuna cu detergentul. Acelasi detergent pe care masina il elimina prin clatiri si stoarceri...cu apa fara calgon, anticalcar sau cum vreti sa ii spuneti. Calgon e cel mai bun la eliminarea calcarului din prima apa care trece prin masina. Apoi el a ajuns deja pe scurgere. Exista solutii profesionale care fac tratament masinilor  de 2 sau 3 ori pe an. Atunci se foloseste solutia care indeparteaza depunerile cu ajutorul unui ciclu de spalare fara haine la temperatura inalta. Nu trebuie sa mai spun ca solutia profesionala e mult mai ieftina decat calgonul folosit in 6 luni. E de la sine inteles. 

vineri, 16 ianuarie 2015

Despre masini de spalat rufe ep I

Nevoia te impinge sa inveti. Indesitul nostru are spre 6 ani si e luat de la un outlet de electrocasnice. Asa ca in momentul in care a dat o eroare si am interpretat eroarea ca fiind de la motor am zis ca e pe moarte. Am sunat un amic profesionist in ale masinilor de spalat (adica e reparator autorizat si chiar bun la treaba asta - Sorin Flucsa) sa vina sa faca constatarea. Din explicatiile mele suna a rulmenti si ax (revenim imediat la detalii). La acel model de indesit cuva era capsata si reparatia insemna destul de mult, aproape la fel de mult ca pretul celei mai ieftine masini noi.
Avand 2 zile la dispozitie ma pun si caut inlocuitor. Dar nu inainte de a-l intreba pe Sorin cateva chestiuni. Si asa am inceput cautarile.

Cum cauti o masina de spalat ? 

In principiu toate masinile de spalat rufe spala rufe. In realitate e tot asa. Doar ca unele spala mai multe, altele mai putine. Unele au usa in fata, altele sus. Unele sunt mai eficiente si unele au niste tehnologii de cauti in internet 3 zile sa te dumiresti.

1. Restrictii de spatiu
Daca ai un spatiu ingust dar acces de sus atunci vei dori o masina cu incarcare superioara. Daca ai o adancime mai mica a spatiului vei dori o masina Slim. Masinile cu incarcare verticala sunt popular cunoscute ca fiind o idee mai ineficiente (ca si consum de energie si performanta de stoarcere). Totusi cand spatiul e cel care dicteaza atunci cautati eficienta intre masinile de acest gen. Diferente de performanta exista insa in ultimii ani au devenit tot mai mici (diferentele nu masinile). Masinile slim suferta la capitolul capacitate cuva fiind mai putin adanci. Veti avea 5-6 kg maxim. In rest sunt identice cu cele de dimensiuni normale.

2. Impuneti niste filtre! 
Esti doar tu si eventual inca cineva....atunci o cuva de capacitate 5-6 kg iti ajunge. Sunteti 4 persoane active si muntele de haine e mereu mare...atunci uita-te la cuve de 7, 8 chiar 10 kg. Dar daca speli 10kg ai loc unde sa usuci 10 kg de haine ?
Ai copii mici....cauta ceva cu program special de asa ceva. Dar daca nu gasesti, nu e nici o problema. Revin imediat la programe.
Cate rotatii pe minut sunt suficiente? Minim 1000, ideal 1200, ce e peste e binevenit. Clasa C sunt 1000 rpm, B 1200 si A de la 1600 in sus.
Ce clasa de eficienta energetica sa aiba? Si ce e cu clasele astea. A+++ daca tot faci o investitie acum. In functie de cati kilowatti consuma in o ora (kWh) o masina este clasificata in clase energetice. De la G la A. A este cel mai eficient. Diferentele dintre litere sunt destul de mari. Pentru ca mai toti producatorii produc masini de clasa A au fost introduse + plusurile. De la A+, A++, A+++ si chiar A++++. Fiecare plus inseamna o scadere cu 10% a consumului de la precedentul plus. Asadar daca A=1 A+=0,9 apoi A++inseamna 0,81 si A+++ inseamna 0,73 Dar veti mai vedea notatii ca A-20%. Asta echivaleaza cu A++. De ce? pentru ca terminlogia se opreste la A+++ (A++++ este o gaselnita de marketing). Dar exista masini mai eficiente cu 10% fata de A+++, si cum A++++ nu exista legal s-a recurs la A-40%.
Conteaza? Hai sa facem un calcul. O masina obisnuita consuma aprox 1,2 kwh pe un ciclu de spalare. Spalam de 3 ori pe saptamana *52 de saptamani=156 de spalari. Dar 2 saptamani suntem in concediu si raman 150 de spalari, deci 180 de kwh. Ultimul pret gasit de mine pentru un kwh este de 0,6 ron per kilowatt. Asadar un an de spalari este 108 RON. Dar o clasa energetica superioara cu 30% inseamna o economie de 32,4 RON pe an. In 6 ani inseamna 195 RON. De ce 6 ani? Pentru ca atat e durata minima de viata reala a unei masini. Orice an in plus inseamna o economie suplimentara. Dar in 6 ani e posibil ca masinile sa consume jumatate deci calculul trebuie reluat.
In final, conteaza? DA, pentru ca daca sunteti atenti cu toate electrocasnicele puteti economisi lunar sume frumoase care vor ajuta bugetul lunar.
Am spus masina obisnuita in program obisnuit. Dar care e capacitatea obisnuita? Reluand calculul de mai sus pentru o cuva de 5 kg ne reiese un consum per kg per spalare de 0,24 kwh, Dar o masina de 8 kg care consuma 1,5 kwh e mai ineficienta doar pentru ca are 1,5kwh consum pe ciclu? Impariti consumul pe ciclu la capacitatea cuvei. 1,5/8= 0,19 asadar o economie de 20% !!!
Cifrele astea le gasiti in mare parte doar pe pagina producatorului. Site-urile incurca datele intre ele si nu sunt consecvente

Dar daca veti cauta pe internet folositi filtrul de A+++ si 1200 rpm. Cosider ca aceste 2 caracteristici sunt un bun punct de pornire.

3. Producatori

Aici intram pe un teren minat. La noi in tara sunt mai multe tabare: masini italiene (dupa marca) si masini coreene( tot dupa marca) si cele turco romanesti (beko si arctic), whirlpool (care e cea mai populara) si restul.
Care e mai buna, care e mai rea? Ceea ce spun mai jos poate fi contrazis cu dovezi si explicatii clare pentru ca nu sunt foarte bine pus la punct cu toate datele tehnice si de service.

Pentru inceput cele italiene. Ei bine astia au prostul obicei de a sigila, capsa componentele intre ele astfel incat o reparatie sa insemne schimbarea unui mai mare ansamblu. Un exemplu cuva. Ceea ce vedem noi in interiorul masinii e doar o parte insa apa trebuie incapsulata intr-un invelis ermetic. Dar daca acel invelis cuprinde si piese consumabile cum ar fi un ax sau rulmenti? Asta e o remarca care bineinteles nu se adapteaza tuturor masinilor italientesti. Insa o alta parte din ele sunt produse in china cu o calitate indoielnica. Nu dau numele nici celor care incapsuleaza nici celor care produc in china. Dar sunt italieni toti.

Arctic-Beko. Masini simple si clasice cele de la Arctic, noutatile din domeniu venind pe Beko. Productie turcia toate. Au in general garantii mai mari. O alternativa interesanta pentru bugete mai mici.

Coreene. Un asalt al lor pe piata, foarte multe (LG, Samsung, Daewoo). Pana sa fac acest studiu fortat de imprejurari as fi ales Samsung ca si masina de spalat. Dar am fost sfatuit sa mai citesc. Si am citit si vazut cu ochii mei. O caracteristica a lor este galagia. Comparati nivelul de decibeli (important daca aveti copii mici sau spalati noaptea) cu al altor masini. Veti ramane uimiti, uneori diferenta e majora.  Desi iau ochii cu tot felul de inovatii in ultimul an au primit un val de atacuri din lumea vestica. Samsung e acuzata ca minte in legatura cu capacitatea cuvei, electronica de pe masini e foarte sensibila si servisarea e scumpa si lunga (stocuri mici la piese de schimb, preturi mari, retea de service restransa).

Whirlpool, fara prea multe briz-brizuri insa cu muuuulta reclama. Care se vede in pret. Daca ar fi sa comparam strict performante fara imagine de marca Whirlpool nu ar iesi prea bine. Experienta mea personala cu electrocasnice whirlpool nu e pozitiva. Au prostul obicei de a se strica la cateva luni dupa terminarea garantiei. E plin internetul de nemultumiti de ei insa si detin cele mai multe vanzari. Mult mai interesant ar fi un procent de defecte nu un numar al defectolor.

Si mai raman marcile mai budget de care va sfatuiesc sa fugiti cat mai repede (am stabilit mai sus ce e budget).

In final raman marcile mai exclusiviste. Bosch e una dintre ele insa din dorinta de a creste vanzarile a intrat si pe sectorul 1300-2000 ron. Ei bine acelea sunt facute in Turcia si se cam strica. Vrei Bosch dai minim 3000 ron pe una. Ala e Bosch, restul sunt turcisme cu sigla Bosch. Dar Boschul adevarat are inglobate cateva tehnologii foooarte interesante si demne de luat in seama daca aveti buget de o masina serioasa.

Mai e grupul AEG- Electrolux. AEG fiind marca premium e putin mai scumpa si Electrolux o veti gasi in principiu doar in partea asta de Europa. Cautati in MediaMarkt si veti gasi doar AEG. Si ei vin cu o serie de inovatii interesante (de exemplu Electrolux ofera masini cu functia de aburi care improspateaza hainele si distruge bacteriile).

Siemens face parte din seria asta de masini mai high class iar varful e detinut de Miele. Acestea sunt cele mai scumpe dar si cele mai durabile. Materialele folosite sunt net superioare (de exemplu cateva masini nu au tabla vopsita pe exterior ci emailata pentru a opri rugina). Miele se cam ia pentru o viata insa la avansul tehnologic de azi iti pui intrebarea daca se merita.

In episodul II vorbim de tehnologii interesante, care merita si care sunt doar marketing, programe de spalat si mitul Calgon.